Ştiaţi că…

….avem blog de Street Wear Timişoara?

E bebeluş deocamdată, are abia 2 zile. Dar are personalitate băi ăştia, o să crească el mare şi…şi…vedeţi voi atunci.

Eu şi Deea ne ocupăm de el. Dacă mai vrea cineva să iasă cu noi la vânătoare de oameni cool îmbrăcaţi, be our guests.

Am văzut că la Bucureşti există, la Cluj există…iar la Timişoara nu. Ce? Aici oamenii nu-s stilaţi? Eeee.

So, check check check here.

Dress up people, we’ll see you.

Pooooze

Poze poze poze noi. De pe la Sibiu. Aici.

The fun theory – piano stairs

And maybe we’ll actually lose some weight

Paraziţii în efect !

Ar trebui să încep cu “Happy birthday Aleeee!”. Pentru că ieri a fost ziua minunatei Buburuci. Am întrebat-o şi pe ea, cum m-aţi întrebat şi voi pe mine…cum se simte la 20 de ani. S-a făcut că nu aude. Snap! Deci pup pup pup buburuca mea.

Şiiiiii…după o prăjitură bună, bună şi o sesiune de bârfă cu fetili m-am dus în Youtopia. Ştiu, club de căcat. Dar hey, chiar credeţi că mă interesează atâta timp cât i-am văzut once again pe…pe…pe….Paraziţiiiii?

Normal , înainte de-a povesti cum a fost, tre’ să spun şi ce m-a enervat , nu? Da, trebuie. Pentru că altfel nu aş fi eu. Hihi.

Păi, în primul rând, m-a super enervat faptul că pe afişul domnilor youtopieni nu scria ora la care tre’ să fii prezent. Şi la ideea dragului coleg Alex, ne-am dus de la 10. Nu, n-am fost singurii fraieri. Era coadă la intrare. So…am intrat, ne-am clătit ochii cu angajaţii clubului îmbrăcaţi toţi în alb şi cu măşti pe gură (vezi gripa porcină) şi…am aşteptat:

10:30 – prima bere, apar piţipoancele,  mă oripilez când văd pantofii de lac cu bot ascuţit ai unui cocalar

11:00 – se umple clubul, mai multe piţipoance, mai multi cocalari, prea puţini rapperi…shit, maybe we’re in the wrong place.

11:30 – apar animatorii. Yuppyyyyy. NOT.

Noi ne-am plantat frumos chiar în faţă. Mă gândeam că vin aştia… şi cum de obicei e înghesuiala, la înălţimea mea de 1 metru şi două degete, nu prea văd mare lucru. Darrrr….În loc de paraziţi, pe scenă apare o domnişoară mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată şi începe să facă ce ştie ea mai bine. Adică să simuleze contactul sexual. He! Toată uleioasă, dădea din buci şi din ţâţele pe care nu le avea, spre fericirea labagiilor care îşi adunau balele de pe jos. Puţin mai încolo, pe bar, un domnişor (părea rrom ) dădea şi el din încordatul six pack. În spate un alt rrom, în stanga o altă domnişoară.

12:00 – still waiting. În faţa mea s-a mutat domnişorul de pe boxă. Mă întorc cu spatele la el şi încep să mă joc Tetris. Oana râde şi se apucă să se joace şi ea.

12:30 – iar  a venit domnişoara. Mai beau o bere. Constat că au mai apărut ceva persoane anti-cocapiţ prin jur. Mă bucur. Îmi vine să plâng.

01:00 – mă gândesc că aştia şi-au bătut joc de noi. Bine că n-am plătit intrare că mă sinucideam.

01:30 – dar ce văd într-un final? Pa…pa…pa…Paraziţiii???  Giehh.

Deci da. Am aşteptat 3 ore jumate’, într-un club în care dacă se auzeau manele din boxe, era….perfect.

Dar nu-mi pare  rău. Au venit, au dat tot, am dat tot, sunt fericită.

Poze n-am, dar am filmat ceva cu telefonu-mi de căcat. Se aude ca p_|_a, nu se vede bine, dar ce dracu’, ei sunt.

Piiiis.

 

 

 

Post întârziat : Despre w&t, greci şi cum (nu) se fac banii !

Studenţi şi voi, deci ştiţi sentimentu’ ăla care se traduce prin “foame de bani”.  Din start să aveţi în minte că de fapt Work and Travel înseamnă doar WORK. Travel până acolo şi înapoi, nu vizite şi alte alea. Bine, se schimbă treaba dacă mergeţi în HhhhAmerica, dar eu zic de HhhhEuropa. Grecia bă, Grecia!

N-o să afli de la tanti de la agenţie decât că mergi pe-o insulă care se numeşte X şi-o să ai jobul Y. Ţi se spune, evident, că vei câştiga cine ştie cât, că vei avea bonusuri, tips-uri şi mai ştiu io ce. Nu zic să nu fiţi optimişti că n-am cu cine, deci speraţi fraţilor să faceţi mii de euro pe 3 luni.  Frustrarea din mine vorbeşte, că şi io am sperat. Snap!

Nu mai vorbesc despre alte mici rahaturi care se întâmplă în întregul proces de pregăteli şi până ajungi acolo pentru că asta diferă de la agenţie la agenţie, de la om la om şi oricum…pe moment se întâmplă toate. Ideea e că angajatorii străini de-aia vor studenţi români (sloveni,ruşi,polonezi etc) la muncă, pentru că grecii lor nu acceptă un salariu de rahat. Adică  ăia se pişă pe ei 5 – 600 de euro, pe când la noi nu-i chiar aşa.

Dacă lucrezi pe vreo insulă, e fain că ai marea la nas când ţi se scoală. Nu-i fain atunci când lucrezi toată ziua şi deja pe la 8 seara…nu tu soare, deci…nu tu bronz.  E mişto experienţa aşa, per ansamblu, pentru că înveţi chestii pe care nu ai cum altfel, decât dacă le trăieşti. Şi e bine că îţi îmbunătăţeşti limbile străine. Unde am fost eu, toţi vorbeau engleza, patronii locuiau în America şi 80% dintre clienţi erau englezi. Însă sunt şi locuri în care dacă ştii numai engleza nu ai cum să te descurci, deci, ca în orice altă situaţie, cu cât mai multe limbi ştiute, cu atât mai bine.

Chestii pe care le-am învăţat despre alte popoare :

- englezii : oameni faini, lasă bacşiş, beau ca porcii şi nu le pasă dacă se fac sau nu de râs (în general se fac)

- ruşii : nu ştiu engleza şi fetele-s c###e. Oops.

- scoţienii : nu-s zgârciţi ca-n bancuri

- germanii : foarte sociabili

- americanii : curioşi!

- grecii : ţărani şmecheri.

Bine c-am scăpat de postu ăsta , că parcă-mi sufla în ceafă. Oi trece la lucruri mai serioase , deci. Da’ nu chiar acu’, mai incolo.

Poze altădată că acu merg la Viţa de Vieeee . Yooouhuuu.

Piiiisss.